Postări populare

luni, 6 iunie 2016

“Alexandru Lăpușneanul” și “Hamlet” - Pietricică Andreea

Nuvela “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache  Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română, o capodoperă a speciei şi un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Opera se inspiră din istoria patriei, preluând din cronici informații reprezentative despre cea de a doua domnie a lui Alexandru Lapușneanul. În plus, în manieră romantică, autorul modifică sau adaugă diferite aspecte cu scopul de a contura un personaj excepțional în împrejurări excepționale.
În literatura universală există de asemenea opere care abordează tema vieții la tron, a domniei ce face valorile umane să fie eliminate de setea de putere. Una dintre cele mai reprezentative scrieri în acest sens este „Hamlet”. Opera a fost considerată ca tragedia tragediilor lui Shakespeare, creație în care poetul a pus cel mai mult din el însuși, în care și-a expus filozofia, fiind totodată o cronică sângeroasă a vieții de palat.
„Hamlet” e joc al aparenţelor în căutarea esenţei, un permanent joc al măştilor, în care personajele poartă mereu alte măşti. La fel se întâmplă si în nuvela „Alexandru Lăpușneanul”, unde protagonistul stapânește arta persuasiunii. Acesta dă dovadă de cruzime prin numeroasele fapte comise (piramida de capete, amenințare cu moartea a propriei familii, omorârea cu sange rece și cu satisfacție a boierilor), fiind totodată o personalitate răzbunătoare. Hamlet este și el un personaj vindicativ („…De azi-nainte, sângeros să-mi fie gândul, sau fără folos!”). El însuși se descrie ca fiind astfel „Sunt foarte mândru,  răzbunător, ambițios; cu mai multe păcate gata la chemare decât am gânduri să le îmbrac”. Cele două personaje se aseamănă din punct de vedere al caracterului, Hamlet fiind și el făptașul unor crime, dar și din punct de vedere al vieții trăite, adică o viață condamnată de lupta pentru domnie.

Ambele tragedii se încheie cu stingerea unei dinastii pe maldărul de cadavre, în care oameni răi și oameni buni zac, fără deosebire între ei din momentul morții.

7 comentarii:

  1. Aş dori să punctez faptul că tânărul Hamlet urmărea răzbunarea tatălui său şi mai puţin tronul. Comportamentul lui dur, ce se aseamănă cu al lui Lăpuşneanul, derivă din furia pricinuită de moartea tatălui, acesta fiind ucis de fratele său pentru a prelua puterea. Înainte de a afla adevărul de la fantoma tatălui său, Hamlet nu dorea să revendice tronul. Discuţia cu spiritul decedatului a fost cea care l-a determinat să acţioneze, scotând în evidenţă ingeniozitatea lui de a-i manipula pe cei din jur. În schimb, Alexandru Lăpuşneanul era condus doar de setea de putere şi de răzbunare împotriva boierilor care l-au detronat. Ambii eroi foloseau minciuna şi manipularea, dar Hamlet o făcea pentru tatăl său şi pentru a scoate la iveală adevărul, în timp ce Lăpuşneanul dorea doar să îşi atingă propriile idealuri.
    Cele două opere se aseamănă prin finalul surprinzător, protagoniştii cunoscând moartea prin otrăvire. Hamlet recurge la sinucidere, în timp ce Lăpuşneanul este ucis de către Ruxanda, soţia acestuia, la îndemnul boierilor Stroici şi Spancioc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord cu cele afirmate de colega mea,Andreea, deoarece cele doua opere sunt considerate doua mari capodopere ale literaturii.
    După părerea mea exista o asemănare foarte mare intre cele doua opere;una din ele fiind tema pe care o abordează amândouă , una istorica aceea a vieții la tron,dar si cuvintele memorabile rostite de cei doi <<"De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu." - sunt cuvintele lui Alexandru Lapusneanu, aflat pe patul de suferinta, ca o amenintare împotriva celor care-l calugarisera>> și <<"A fi sau a nu fi. Aceasta-i intrebarea"-monologul lui Hamlet din Actul III>>.
    Valoarea nuvelei lui Costache Negruzzi este exprimată prin afirmaţia criticului G. Călinescu: „nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observaţie psihologică şi sociologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă".
    Astfel, prin viziunea realista a trecutului istoric, prin relieful uimitor al caracterelor si prin viguroasa sa constructie epico-dramatica, consider opera "Alexandru Lapusneanul" una din marile realizari ale literaturii pasoptiste.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe lângă cele spuse în comentariile anterioare, as dori sa mai adaug faptul ca atât în „Alexandru Lăpușneanul”, cât și în „Hamlet” răzbunarea a fost declanșată de trădare. In nuvela lui Negruzzi, principalul conflict este unul exterior, de ordin politic : lupta pentru putere iscată intre domnitor și boieri. Mijloacele alese de Lăpușneanul pentru impunerea autorității sunt dure, sângeroase, dar sunt motivate psihologic, cruzimea sa devenind expresia dorinței de răzbunare pentru trădarea boierilor din prima domnie. Conflictul secundar, cel dintre domnitor și Moțoc, boierul trădător, particularizează dorința de răzbunare a domnitorului, anunțată încă din primul capitol. In tragedia lui Shakespeare, trădarea vine din partea lui Claudius, unchiul lui Hamlet, care ii ucide tatăl , pe rege, si se însoară cu mama lui Hamlet, Gertrude, toate acestea pentru a ajunge el pe tron. Dovedirea vinovăției unchiului său se transformă în obsesie pentru tânărul prinț al Danemarcei. Singurul element capabil sa pună la îndoială și sa amenințe realitatea răzbunării este imaginea pe care personajul și-o formează despre această răzbunare, după împlinirea acesteia el o vede ca pe un lucru mort. El nu poate sa dea o forma acțiunii fiindcă acțiunea respectivă ar înlătura, în favoarea uneia singure, multiplele posibilități pe care le oferă imaginația. Tocmai de aceea, spre deosebire de Lăpușneanul, Hamlet nu ia o decizie concretă, nu transformă așteptarea în acțiune deoarece acțiunea ar însemna sfârșitul visului de răzbunare. Răzbunarea transformată în acțiune ar fi o soluție nesemnificativa, o singura moarte nefiind suficientă pentru a satisface dorințele lui Hamlet, iar regele mai “trăiește” doar prin indurarea lui Hamlet. De aici reiese și faptul ca Hamlet este o fire mai gânditoare și mult mai filozofică decât Lăpușneanul , care este o fire impulsivă și directă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt de acord cu ceea ce ați adăugat, însă vreau să spun că nuvela "Alexandru Lăpușneanul" "ar fi devenit o scriere celebră ca și "Hamlet", dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale" așa cum a amintit George Călinescu.
    Pornind de la noțiunea de nuvelă, accentuăm că este o specie a genului epic, în proză, cu un singur fir epic, cu un conflict pe un personaj principal. Nuvela de față se construiește în jurul personajului prinipal Alexandru Lăpușneanul.
    Opera „Alexandru Lăpușneanul” este de factură istorică, deoarece prezintă un episod din istoria Moldovei din cea de-a doua domnie a lui.
    În nuvelă se îmbină, într-o reușită sinteza și trăsăturile mai multor curente literar, precum clasicismul și romantismul.
    Compoziția nuvelei este de factură clasicistă: sobră, echilibrată, într-o arhitectonică organizată în patru capitole, având fiecare câte un moto, care exprimă ideea substanței epice. Fiecare dintre cele patru capitole are o relativă autonomie în raport cu ansamblul nuvelei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vreau să-i mulțumesc foarte mult DR Dawn acuna pentru munca minunată pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să-mi salvez căsnicia, soțul meu a cerut divorțul din cauza micii neînțelegeri în care am avut-o În ultimele luni, nu mi-am dorit niciodată asta. pentru că îmi iubesc atât de mult soțul și toată investiția noastră a fost o asociere în comun și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii drăguți ai mei. Prietena mea mi-a povestit despre DR DAWN ACUNA și despre cum a ajutat-o ​​cu problemele ei conjugale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să-și completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia unită și, după ce am contactat-o. , mi s-a spus ce sa fac si cand urma sa incep sa vad rezultatul, am facut cum mi-a spus DR DAWN ACUNA si dupa cateva zile m-a sunat sotul meu si a inceput sa-si ceara scuze si totul a fost un vis pentru mine si traim cu totii. din nou fericiți împreună datorită DR DAWN ACUNA. Contactați-o astăzi ajutor prin.
    *Dacă vrei liniște în casa ta.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei o căsnicie frumoasă.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    *Dacă vrei o vrajă de noroc.
    *Dacă doriți să vă îndepliniți dorințele.
    Si etc,
    Scrie-i Whatsapp: {+2348032246310}
    E-mail: { dawnacuna314@gmail.com }

    RăspundețiȘtergere