Postări populare

luni, 6 iunie 2016

Paralelă între George Bacovia și Charles Baudelaire - Vlad Laura

George Bacovia este cel mai însemnat poet simbolist al literaturii române, aparținând perioadei interbelice. Originalitatea sa constă in impunerea unui nou univers de inspirație, târgul de provincie claustrant și în intensitatea obsesivă cu care trăiește spaima de moarte și de dezintegrare a naturii. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira, in special Charles Baudelaire.
O temă comună a celor doi poeţi este moartea. La poetul francez, moartea e privită ca o călătorie spre un „cer mai sfânt”. El consideră că moartea aduce artiştilor nemurirea în sufletele celor vii, iar săracilor mântuirea. Spre deosebire de Bacovia, Baudelaire crede într-o viaţă de după moarte, într-o viaţă plină de bucurii, ea este „cârciuma vestită în care vom găsi / şi somnul şi ospăţul şi liniştea visată”.  Ce va aduce moartea, poetul nu ştie. Dar moartea îl ispiteşte pentru că e şansa care poate duce spre altceva, spre „nou”. Bacovia nu crede însă în viaţa transcedentală, dar, refuzând transcendenţa, el se refuză pe sine, printr-o negaţie absolută.  Pentru el, moartea e o umbră permanentă, instalată în intimitatea fiinţei sale. El nu aşteaptă dezlegarea de suferinţă din partea unei instanţe umane îndurătoare, ci acceptă condiţia de om singur în faţa morţii.
Atât simbolismul românesc, cât şi cel francez, deci şi Baudelaire şi Bacovia, au fost influenţaţi de realităţile istorico-sociale ale timpului lor, năzuind spre o descătuşare spirituală. „Serenada muncitorului” a lui Bacovia ori „Omul şi marea” a lui Baudelaire conţin îndemnuri de răzvrătire. Ambii poeţi au crezut, în ciuda atitudinii aparent funerare a creaţiei lor, în triumful noii lumi la fel cum au căutat renaşterea esenţelor stimulatoare a paradisurilor artificiale prin supremaţia vinului. Dacă la Baudelaire, vinul e stimulator de creaţie, din el născându-se poezia (L’âme du vin), la Bacovia e mijloc de uitare : „Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu ştie nimeni / Ascuns în pivniţa adâncă fără a spune un cuvânt / Singur să fumez acolo neştiut de nimeni / Altfel e greu pe pământ...” (Poemă finală).
In concluzie, Bacovia foloseşte cu un exemplar discernământ artistic exemplul lui Baudelaire, rămânând cel mai modern poet din prima jumătate a secolului al XX-lea.

5 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord cu tine, Laura, insa as dori sa adug faptul ca fiecare dintre cei doi au fost influentati foarte mult in operele lor de catre stilul lor de viata. Cu totii stim ca Bacovia a suferit de depresie, ca stare medicala, de unde si predilectia sa pentru teme ca moartea, spleenul, tristetea, singuratatea sau motive ca negrul, apa ca simbol pentru dezintegrarea materiei si parca toate elementele descrise in poeziile acestuia tind spre sfarsit, moarte, dezintegrare. Pe de alta parte, Baudelaire are o viziune oarecum pozitiva asupra vietii. El descrie un univers colorat, viu, dinamic, desi uneori tinde sa fie linistit, nostalgic, insa Baudelaire tinde sa priveasca spre trecut cu optimism, de vina putand fi chiar stilul sau de viata exuberant si aventurier. Doar dupa ce volumul "Les fleurs du mal" se dovedeste a nua vea succes, si Baudelaire intra intr-o oarecare depresie, care il motiveaza si ii acorda inspiratia de care are nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Țin să precizez că există probabilitatea destul de ridicată ca literatura română să nu fi avut parte de un asemenea poet ca George Bacovia, dacă Charles Baudelaire nu ar fi fost identificat ca și traducător ale operelor celebrului Edgar Allan Poe de către Titu Maiorescu.
    După cum afirma și Vladimir Streinu în scrierile sale, Maiorescu i-a îndemnat pe doi dintre cei patru mari clasici de la noi: Eminescu și Caragiale să traducă câte două opere de-ale scriitorului american Poe, însă din limba franceză (traduse de însuși Baudelaire), așa încât aceștia să îl recunoască pe un Baudelaire traducător, nu poet. Neasemănarea dintre stilurile abordate de către cele două tabere, noi și francezul, a făcut neprielnică studiul poetului francez de către un ilustru poet precum Eminescu sau un scriitor precum Caragiale.
    Însă aceasta a fost piatra de temelie a influenței lui Baudelaire în literatura română, pe mai departe acesta fiind o mare influență atât pentru Arghezi, cât și pentru Bacovia.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt de acord cu ce a spus colega mea Laura. Tin sa afirm faptul ca acesti doi scriitori sunt minunati , antici si de demult. Ei au fost apreciati de multe persoane pe parcursul a multor secole.
    Dupa parerea mea, acesti doi mare autori de mare valoare pentru istoria lumi au pus in evidenta simbolismul, ramanand in sufletul batranilor peste tot in lume.
    In concluzie ei sunt niste scriitori de neuitat .

    RăspundețiȘtergere
  5. Vreau să-i mulțumesc foarte mult DR Dawn acuna pentru munca minunată pe care a făcut-o pentru mine, ajutându-mă să-mi salvez căsnicia, soțul meu a cerut divorțul din cauza micii neînțelegeri în care am avut-o În ultimele luni, nu mi-am dorit niciodată asta. pentru că îmi iubesc atât de mult soțul și toată investiția noastră a fost o asociere în comun și nu vreau să fiu departe de familia mea și de cei doi copii drăguți ai mei. Prietena mea mi-a povestit despre DR DAWN ACUNA și despre cum a ajutat-o ​​cu problemele ei conjugale, așa că a trebuit să-l contactez pentru că vreau să-l opresc pe soțul meu să-și completeze scrisoarea de divorț și vreau să-mi țin familia unită și, după ce am contactat-o. , mi s-a spus ce sa fac si cand urma sa incep sa vad rezultatul, am facut cum mi-a spus DR DAWN ACUNA si dupa cateva zile m-a sunat sotul meu si a inceput sa-si ceara scuze si totul a fost un vis pentru mine si traim cu totii. din nou fericiți împreună datorită DR DAWN ACUNA. Contactați-o astăzi ajutor prin.
    *Dacă vrei liniște în casa ta.
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul tău.
    *Dacă vrei o căsnicie frumoasă.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    *Dacă vrei o vrajă de noroc.
    *Dacă doriți să vă îndepliniți dorințele.
    Si etc,
    Scrie-i Whatsapp: {+2348032246310}
    E-mail: { dawnacuna314@gmail.com }

    RăspundețiȘtergere