Simbolismul - Soare Andrei

Simbolismul este un curent literar modernist, apărut ca o reacție împotriva poeziei retorice a romanticilor şi a impersonalității reci a parnasienilor.
Jean Moréas publica la 18 septembrie 1886, in suplimentul literar al ziarului "Le Figaro", o scrisoare intitulată "Le Symbolisme", devenită manifestul literar al noii mişcări şi un care propune numele curentului simbolist.
Poezia simbolista reprezintă o poezie a sensibilității pure. Poetul simbolist nu este interesat de poezia naturii in sine, de poezia sociala, dar nici de poezia de idei.
Obiectul poeziei simboliste îl constituie stările sufleteşti nelămurite, confuzie, care, neputând fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei. Sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondențelor, a legăturilof ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzațiilor colotiristice, muzicale, olfactive, uneori un imagini complexe (sinestezii).
Mallarmé afirma ca "A numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe care ți-o dă un poem, plăcere care constă in bucuria de a ghici încetul cu încetul; sa sugerezi, iată vusul nostru."
 Cultivarea simbolismului are de asemenea o importanță majoră în cadrul acestui curent. Utilizat în poezia anterioară (de pildă la romantici) pentru a exprima, a lămuri, a materializa o idee sau un sentiment (simbolul explicit), la simbolişti, funcția simbolului rămâne aceea de a sugera (simbol implicit).
Alte trăsaturi ale poeziei simboliste sunt reprezentate de către înclinația către stări sufleteşti nedefinite, predispoziția pentru reverie si visare.
Un element definitoriu al poeziei simboliste îl reprezintă căutarea muzicalității exterioare obținuta numai prin ritmuri şi rime perfecte, ci mai ales prin repetiția obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului.
Pentru crearea sugestiei, simboliştii folosesc adeseori versul liber, care exprimă nestingherit de rigorile prozodiei mişcările intime ale sentimentului poetic (muzica interioară); Paul Verlaine: "Muzica înainte de toate."
Simboliştii au predilecție pentru anumite teme şi motive cum ar fi iubirea, nevroza , natura ca loc al corespondențelor.
Reprezentanții de seama ai curentului simbolist în Franța sunt: precursorul Charles Baudelaire, autorul poeziei "Corespondențe", considerată o adevarată artă poetică pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine(autorul manifestului literar "Art poétique"), Stephane Mallarmé.
Simbolismul s-a manifestat în literatura română aproape sincronic cu simbolismul european, avându-l ca teoretician pe Alexandru Macedonski, conducător al cercului de la revista "Literatorul". Inițial respins de reprezentanții Junimii, de scriitorii de la "Contemporanul", ca şi de orientările tradiționaliste (sămănătorismul si poporanismul), simbolismul românesc s-a impus prin poeți reprezentativi după anul 1900: Dimitrie Anghel, Ştefan Petică, Ion Minulescu si George Bacovia.

Simbolismul - Zgorcea Alexandru

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea ca o reactie impotriva parnasianismului (miscare literara aparuta la randul ei ca o reactie impotriva romantismului, a efuziunii sentimentului in poezie si care a impins poezia in extrema cealalta, ajungandu-se ca aceasta sa devina un simplu exercitiu de virtuozitate tehnica, poezia sa fie lipsita de sentiment, sa fie o simpla relatare impersonala). y9s16sy

Termenul de „simbolism” a fost intrebuintat pentru prima data ca nume dat unei miscari literare de catre Jean Moreas in articolul „Le Symbolisme”, aparut in revista „Figaro Letteraire” din 1886. Departe de a se fi manifestat ca un curent unitar, simbolismul francez se prezinta ca un conglomerat de scoli si grupari literare dintre care numai cea a lui Moreas se considera propriu-zis simbolista. In ciuda diferentelor de terminologie, pe toti poetii francezi ai momentului i-a unit reactia impotriva parnasianismului, dorinta de innoire a liricii prin readucerea sentimentului in poezie si, in special, cultivarea simbolului. Toti poetii simbolisti francezi il recunosc drept parinte literar pe Charles Baudelaire, din poezia caruia „Corespondente” se desprind principalele trasaturi ale curentului: surprinderea corespondentelor dintre lumea exterioara si universul interior al sentimentelor, a analogiilor intre notiuni, elemente, a sinesteziilor (amestecul de senzatii de natura diferita). Ex: „parfum, culoare, sunet se-ngana si-ti raspund”.

Pentru exprimarea corespondentelor, a legaturilor ascunse dintre lucruri, poetul trebuie sa se abtina de la a descrie, de la a povesti, caci potrivit esteticii simboliste, poezia nu-si numeste obiectul, ci il sugereaza, asa cum se exprima un alt reprezentant al simbolismului francez, Stephan Mallarme: „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din desfatarea poemului, care e facut din fericirea de a ghici putin cate putin, a-l sugera -; iata visul!”. Poezia ne transmite sensuri, rostul ei este de a trezi anumite sentimente prin puterea de sugestie a cuvintelor, de a comunica chiar inefabilul si prin aceasta se inrudeste cu muzica. Un alt poet simbolist francez, Paul Verlaine, preda in poezia sa, „Arta poetica”, pentru nuanta in defavoarea culorii, dar si pentru muzicalitatea versurilor, considerand ca versul impar creeaza o mai buna acustica pentru exprimarea starilor vagi, nedefinite, pentru renuntarea la sintaxa traditionala, si chiar la rima.

"Alexandru Lăpușneanul" și "Hamlet" - Ciofu Vlăduț

     "Alexandru Lăpușneanul" de Costache Negruzzi este o nuvelă care, dacă nu ar fi bazată pe evenimente istorice (fapte reale), am putea spune că este inspirată chiar din tragedia "Hamlet", scrisă de William Shakespeare în jurul anului 1600 (cu aproximativ 240 de ani înainte de publicarea nuvelei românești, în 1840), aceste două opere având elemente asemănătoare, dacă nu chiar identice.
În primul rând, în ambele opere este prezent un contrast de sentimente și conflicte. Pe de o parte avem cruzimea protagonistului: În cazul lui Hamlet, acest lucru este dovedit de dorința puternică de răzbunare, de a-și ucide unchiul care i-a ucis tatăl, sacrificându-și astfel și dragostea pentru Ofelia. Totuși, cruzimea totală este scoasă la iveală în finalul operei când o lasă pe Ofelia să moară înecată.
Alexandru Lăpușneanu se folosește de caracterul carismatic de conducător să ademenească boierii într-o capcană: Îi invita la un festin/petrecere cu pretextul de "scuză", cerându-și iertare boierilor dușmani lui. Însă, în timp ce boierii petreceau, ajung măcelăriți de mercenari străini care au năvălit asupra lor.
Pe de alta parte, dragostea este ceea ce îi ucide. Hamlet este înjunghiat cu o suliță otrăvită de fratele Ofeliei, iar Lăpușneanu este otrăvit de domnița Ruxandra. Acest lucru creează un conflict care menține atenția cititorului.

Simbolismul - Petrescu Tiberiu

Simbolismul este un current literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. al XIX-lea, ca o reactive impotriva retorismului romantic si a impersonalismului parnasian Reprezentantii simbolismului in Franta sunt: Paul Verlaine, Maurice Rollimat, Stephane Mallarme, Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Alti poeti simbolisi din literatura universal sunt: Emile Verhaeren, Gustave Kahn, Andrei Belai. Simbolistii doresc sa scrie o poezie de cunoastere, de aceea o apropie de muzica. Ei considera ca muzica este arta care permite revelarea absolutului. Astfel, ei aspira spre poezia pura. Simbolismul se naste dintr-o anumita stare de spirit. Scriitorii sunt deceptionati de pozitivismul secolului al XIX-lea, care asigurase progresul in stiinta si in tehnica, dar determinase un regres in plan spiritual.
În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. Alți reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și, mai ales, George Bacovia, care folosește poezia simbolistă drept pretext, pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanțe expresioniste sau existențialiste.
Primele idei care prefigurează simbolismul la români și care încearcă să-l teoretizeze apar odată cu Macedonski și sunt puse în circulație prin revista poetului, “Literatorul”. Chiar înainte de reconstituirea simbolismului ca școală, în Franța, apar în această revistă, încă din primul ei an de existență, 1880, articole de directivă, în care sunt expuse puncte de vedere simboliste. De altfel, Macedonski avea să-și revendice mai târziu, în 1889, printr-un articol intitulat “În pragul secolului”, merite de pionier al simbolismului pe plan european. “Belgienii, și se poate zice aceasta cu mândrie și despre mii din români - scrie el - dacă n-au fost tocmai ei precursorii mișcării, au avut meritul de a fi întrevăzut din vreme întinderea strălucită ce se deschidea glorioasă dinaintea poeziei viitorului, Maeterlinck, Rodenback, Verhaeren, Giraud, Franz Ell, Fernand Severin și alții încă - cei patru întâi citați, astăzi deja iluștri - au avut onoarea, împreună cu mine, să ia parte acum 12 ani, la mișcarea provocată din Liege de revista “La Wallonie”, al cărei energic și valoros director era dl. Albert Hockel, unul dintre distinșii colaboratori actuali ai marii reviste pariziene “Mercure de France”. De altfel, în numărul din august 1886, Macedonski publicase, într-adevăr, patru poezii în limba franceză: Volupté, Hystérie, Haine, Guzla.

Simbolismul - Chivu Iulian

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta,ca reactie impotriva parnasianismului,a romantismului retoric si a naturalismului ,promovand conceptul de poezie moderna.
Considerat din perspectiva social-istorica,simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfarsitul secolului al XIX-lea
La baza tehnicii simboliste stau sugestia,corespondentele,clar-obscurul ,spleen-ul,starea de inefabil; simbolul se realizeaza prin sugestie,de aceea Baudelaire numea poezia „o specie de vrajitorie evocatoare”.Rolul sugestiei in realizarea simbolurilor este foarte mare.Mallarme sustine ca „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din placerea poemului”si adauga „a sugera,iata visul!”.Urmand acest principiu,poetii simbolisti nu descriu,nu nareaza,nu relateaza.Ei resping anacdotica ,fabula,reportajul..Ei comunica mai ales senzatii (olfactive, vizuale) corespunzatoare unor stari sufletesti. Poezia simbolista romaneasca apare la sfarsitul secolului al XIX-lea,perioada macinata de adanci contradictii sociale. Ca si in Franta ,simbolismul este si la noi produsul orasului,el se naste impotriva inflatiei de poezie minora a epigonilor eminescieni si a semanatorismului,cum facea abuz de teme morale,de limbaj taranesc,de „taranism sectar”(Ovid Densusianu).Reprezentatii curentului vor fi simbolisti si „decadenti”:intre cele doua fete ale miscarii simboliste apar,interferente,la Stefan Petica,D. Anghel,Ion Minulescu,D. Iacobescu,George Bacovia.
Prin simbolism poezia romaneasca s-a innoit artistic,si-a imbogatit considerabil mijloacele de expresie,instrumentele prozodice,largindu-si tematica indeosebi prin orientarea spre lumea orasului.

Simbolismul - Ivașcu Elena

Simbolismul este un curent care reprezintă o reacție atât față de impasibilitatea și impersonalitatea parnasianismului, cât și față de obiectivismul și determinismul naturalist.
În cele mai multe opere române se regăsesc ca și trăsături simboliste: cultivarea simbolului (care reprezintă un element ce dezoltă la niel textual mai multe semne), cultivarea corespondențelor între macrocosmos (natura, universal exterior) și microcosmos (trăirile interioare ale eului liric), prezența muzicalității ce se realizează prin refren, lait-motiv, aliterații și asonanțe, precum și cultivarea unor teme, a unor motive predilecte (tristețea, angoasa) care se pot observa mai ușor datorită numeroaselor imagini artistice diferite (vizuale, auditive, dinamice, olfactive, motrice și tactile) alături de figuri de stil (epitetul, pesonificarea, comparația).
În concepția simboliștilor, descripția rece, parnasiană nu poate surprinde altcea decât o realitate superficială, o lume a aparențelor. Numai experiența subiectivă ne pune în contact cu realitatea adecvată, cu viața interioară.
Prin tendința idealistă și subiectivistă, simbolismul regăsește un romantism interior, al profunzimilor, așa cum a fost conceput de romantici germani, îndeosebi de Noalis.
În comparație cu autorii români, Charles Baudelaire cuprinde în opera sa franțuzească „Corespunderi” una dintre cele mai dezvoltate imagini artistice prin versul „Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspnd”. Acest ers reprezintă o sinestezie specific poeziei simboliste acentuând impresia puterii pe care natura o lasă asupra privitorului, acaparat fiind la niel olfactiv, vizual și auditiv.

"Hamlet" și "Alexandru Lăpușneanul" - Ioniță Raluca

George Calinescu afirma ca “Nuvela istorica <<Alexandru Lapusneanul>> ar fi devenit o scriere celebra ca si <<Hamlet>> daca ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesture patetice adanci, de cuvinte memorabile, de observatie psihologica si sociologica acuta, de atitudini romantic si intuitie realista.”, subliniand aspectele commune pe care tragedia “Hamlet” si nuvela istorica “Alexandru Lapusneanul” le au in comun.
Ambele opere prezinta atat aspecte romantice cat si clasice, Costache Negruzzi si William Shakespeare fiind recunoscuti pentru imbinarea armonioasa a celor doua. Cele mai importante trasaturi comune ale operelor acestora, prezente in “Hamlet” si “Alexandru Lapusneanul” sunt: existenta protagonistului “defunct”, a motto-urilor si a faptelor extraordinare.
In primul rand, ambele opere au un personaj principal “defunct”. In “Hamlet” il avem pe tanarul print al Danemarcei, reintors de la studii, care vede fantoma tatalui sau. Acesta ii povesteste ca a fost ucis de propriul sau frate, actualul rege Claudius, care a impins crima pana la a se casatori cu sotia celui ucis, mama lui Hamlet. In acest moment, Hamlet isi dovedeste firea razbunatoare, fiind in stare sa treaca prin orice incercare pentru a-si atinge telul, sacrificand chiar dragostea pentru Ofelia, careia i se confeseaza mai tarziu, spunand: “O, scumpa Ofelia! Sunt nepriceput la stihuri; cu nu consoc mestesugul de a-mi Numara suspinele; dar ca te iubesc nespus - O, mai mult decat orice pe lume! – crede-ma! Adio.” In finalul operei, totusi, o lasa sa moara inecata, dovedindu-si cruzimea nemarginita. In nuvela “Alexandru Lapusneanul”, protagonistul dovedeste exact aceleasi trasaturi de caracter, fiind surprins desfasurand planul sau de recucerirea tronului Moldovei si de razbunare pentru boierii care l-au tradat in prima parte a domniei, acesta fiind hotarat sa-l duca pana la capat cu orice pret. Totodata, el isi dovedeste cruzimea care iese din sfera umanului prin realizarea piramidei de capete, ca “leac” pentru domnita Ruxanda.
In al doilea rand, operele raman in memoria cititorului datorita motto-urilor, amandoua fiind construite ca operele dramatice, “Alexandru Lapusneanul” respectand totusi structura unei nuvele. In “Hamlet”, replica ce a devenit motto al intregii piese este “A fi sau a nu fi? – aceasta este intrebarea.”, fiind considerata intrebarea in jurul careia graviteaza toata actiunea operei. In nuvela, replicile in jurul carora oscileaza actiunea operei sunt: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…”, “Ai sa dai sama, doamna!...”, “Capul lui Motoc vrem…” si “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu…”.
In al treilea rand, existenta faptelor extraordinare, exagerate fie prin cruzime, fie prin depravare, sunt specifice acestor doua opera. De exemplu, in “Hamlet”, ucigasul tatalui protagonistului se casatoreste cu mama acestuia. Totodata, moartea iubitei sale scoate la iveala dragostea adevarata pe carea acesta i-o purta, sarind in groapa pentru a fi alaturi de ea in ultimele momente. In “Alexandru Lapusneanul”, scenele extraordinare se remarca mai ales prin cruzimea lor, reprezentativ fiind chiar momentul in care domnitorului construieste piramida din capetele boierilor. Tot aici se poate incadra si o anumita “coincidenta” prezenta in ambele opera: ambii protagonist au fost ucisi cu otrava, Hamlet de catre fratele iubitei sale, iar Alexandru Lapusneanul de catre sotia sa.
In concluzie, se poate spune ca cele doua opera au multe aspecte commune, insa fiecare se remarca prin anumite trasaturi specific stilurilor lui Shakespeare (sensibilitatea replicilor), respectiv Negruzzi (sobrietatea si obiectivitatea stilului narativ), asa ca nu pot decat sa fiu in acord cu afirmatia lui George Calinescu, adaugand ca nuvela istorica “Alexandru Lapusneanul” ar fi putut avea chiar mai mult succes decat tragedia “Hamlet” datorita prezentarii unui episod semnificativ al istoriei Moldovei, faptele si personajele reale, sau foarte aproape de realitate atragand mai mult decat fictiunea.